luni, 28 martie 2011

miercuri, 23 martie 2011

Legenda Vâlvei-Băii

Toate zăcămintele de aur şi argint ascunse în fundul pământului de la începutul lumii sunt păzite de câte un duh care le ştie rostul. Când un filon de metal preţios este deschis, cei care lucrează în mină ştiu că nu vor putea scoate decât atât cât le dă voie Vâlva-Băii. Minele din adâncuri – sau din băi, cum se numeau minele în Ardeal – pot fi primejdioase pentru cei care se lăcomesc.
Minerii credeau că Vâlva-Băii umblă prin galerii, îmbrăcată la fel ca ei, dar cu haine mai scumpe, şi ciocăneşte pereţii. Are lămpaş lucitor de miner şi poate deschide sau închide aurul în pământ. Cei pe care-i lasă să găsească aur nu trebuie să se laude cu norocul lor, nici să ia mai mult decât le trebuie. Altfel vor muri în galerii. Vâlva-Băii cere suflet de om în schimbul norocului şi al aurului arătat. Dar, dacă ucide un om, îşi răscumpără păcatul scoţând la iveală pentru tovarăşii acestuia vine noi de zăcământ.
Se spune că, atunci când părăseşte o mină secată, Vâlva-Băii arată ca o pară de foc. Unii spun că au văzut-o, alţii jură că au auzit-o ciocănind în pântecul muntelui. Vâlva-Băii nu îmbătrâneşte niciodată şi nu vrea răul nimănui.
"Îngeri, zmei şi joimăriţe" de Carmen Mihalache
Editura Humanitas, 2008

sâmbătă, 12 martie 2011