marți, 14 septembrie 2010

marți, 3 august 2010

FânFest 2010


FânFest, festivalul fânului, are loc în perioada 13-15 august 2010. Tema acestui an este Roşia Montană - Sit UNESCO.

Informaţii utile: program complet, localizare geografică,transport, harta zonei, cazare, starea vremii. Poţi ajuta punând un banner pe situl sau blogul tău.

Ne vedem la Roşia Montană pentru că ai ce vedea!


Şteampuri de la începutul secolului XX

joi, 29 iulie 2010

Vacanta de vara la Rosia Montana

ACTUALIZARE 02.08 – Toate locurile au fost ocupate. Mulţumim tuturor pentru interesul acordat şi sperăm că nu se vor supăra cei pe care nu i-am mai putut primi. Ne vedem la FânFest. Rezervările pentru FânFest se pot face aici.
ACTUALIZARE 30.07 – Nu mai sunt locuri disponibile in Vacanta de 10 zile.
Ai auzit de Rosia Montana: vestigii romane, biserici seculare, monumente naturale... si oameni. Oameni care, asemenea motilor lui Avram Iancu, se lupta pentru a-si pastra pamantul, identitatea si natura.
Nu sunt doar cuvinte. Este realitatea pe care rosienii o traiesc in fiecare zi, de 15 ani. Vino sa ii cunosti pe cei care au pornit campania Salvati Rosia Montana. Vino sa asculti povestea lor, chiar de la ei. Vino sa organizezi alaturi de ei FanFest 2010.
Vino 10 zile la Rosia Montana, in perioada 7-16 august 2010.


Transport Cazare Masa Oferta
Voluntar DA DA DA 300 lei
Voluntar NU DA DA 250 lei
Turist DA DA DA 450 lei
Turist NU DA DA 400 lei

Inscrierea se face pe mail la VizitatiRosiaMontana@yahoo.com
in perioada 13 iulie - 31 iulie 2010, ora 12. Voluntarii au prioritate, in fata turistilor. Numarul de locuri pentru voluntari este limitat la 15. Actualizare 26 iulie - mai sunt libere 5 locuri.
Cazarea se face la localnici, in pensiuni agroturistice de doua sau trei camere, cu toaleta si baie in casa la comun.
Transportul se face cu automobilul pe ruta Bucuresti - Pitesti - Ramnicu Valcea - Sibiu - Alba Iulia - Rosia Montana si retur sau Bucuresti - Brasov - Sibiu - Alba Iulia - Rosia Montana si retur.
Noi, initiatorii ofertei, nu avem vreun castig material. Facem acest lucru din placere si pentru lucrurile in care credem. Vom arata prin exemplul nostru si al dumneavoastra ca turismul este o solutie la Rosia Montana.

Cristale de la Rosia Montana in expozitie

Facem ce facem si tot de Rosia Montana dam...
Institutul Geologic al Romaniei va invita la expozitia maraton, cu participare internationala, "Vara cristalelor". Manifestarea are loc in curtea Muzeului National de Geologie, in perioada 29 iulie – 8 august 2010, in intervalul orar 10.00 – 20.00 (ultima intrare - 19.30). Accesul se va face prin intrarile laterale, pretul unui bilet fiind de 4 lei. Informatii suplimentare se pot obtine la numarul de telefon 021/212.89.52.
Vizitatorii vor avea ocazia sa admire flori de mina si geode impresionante ca marime, compozitie si culoare, dar si bijuterii, acestea putand fi comparate cu operele de arta in ceea ce priveste unicitatea. Piesele expuse provin atat din regiunile miniere din Romania - Rosia Montana, Oas-Baia Mare, Brad, Moldova Noua, Ocna de Fier, Oravita, cat si din cele mai indepartate colturi ale lumii - Brazilia, Chile, SUA, Canada, Egipt, Madagascar, India sau Australia.

luni, 26 iulie 2010

Ţara Moţilor

Emisiune de epocă despre Ţara Moţilor, ce conţine şi imagini originale cu Roşia Montană:

duminică, 25 iulie 2010

Minele Romane de la Roşia Montană

Roşia Montană reprezintă vârful tehnologiei miniere antice, pentru că la noi a fost vorba de a ataca filoane aflate în rocă dură, vulcanică, şi a le extrage prin săparea unor galerii. Din acest punct de vedere, Roşia Montană este unică în lume şi există toate argumentele pentru a propune clasarea în patrimoniul UNESCO.

Nu este vorba doar de complexitatea tehnicii folosite de romani sau de dimensiunile impresionante ale galeriilor. Siturile miniere înscrise pe lista UNESCO sunt reprezentative, majoritatea, fie pentru perioada modernă, fie pentru perioada medievală. Însă la Roşia Montană se poate vedea cu ochiul liber o istorie a mineritului de 2.000 de ani, din epoca romană până în cea contemporană.

Masivul Cârnic înglobează în el toată istoria mineritului european, din perioada antică până în epocă modernă. În Cârnic poţi să vezi, într-un singur masiv, toate tehnicile miniere folosite din perioada romană până în secolul XX. Ceea ce este unicat absolut.
















Aici se găsesc mai multe informaţii despre alte situri UNESCO ce au caracter minier.

miercuri, 14 iulie 2010

vineri, 9 iulie 2010

Dealul Cetatii

Dealul Cetatii este probabil cea mai importanta marturie istorica din Rosia Montana. Inca se pot observa galeriile si puturile din fostele mine romane. Aici a fost locul amplasarii cetatii Alburnus Maior.

Tot aici s-au gasit 25 de table cerate care atesta existenta milenara a oamenilor in aceste locuri. Cea mai importanta este placa nr. XVIII, singura pe care este trecuta data 6 ianuarie 131 d.C. si denumirea de Alburnus Maior. A fost descoperita in anul 1854 si in prezent se afla expusa in Muzeul Mineritului din incinta fostei exploatari miniere.

Se afla la aproximativ o jumatate de ora de mers din centrul comunei.

Sursa text si Sursa foto

marți, 6 iulie 2010

Zi de targ

Fotografie rara de la inceputul secolului XX: